Vești proaste ar putea urma pentru cei care se gândeau să își achiziționeze o mașină electrică. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat la deschiderea Salonului Auto București că prima de casare pentru Programul Rabla Plus ar putea să scadă de anul viitor.
Potrivit spuselor ministrului Mircea Fechet, ecobonusul de 10.000 de euro ar urma să fie redus cu două sau cu trei mii de euro. Însă, pentru moment acest lucru nu este sigur, dar este o variantă luată în calcul. Discuțiile pe această temă sunt abia la început.
În anul 2023, programul Rabla Plus a avut un buget record de 780 de milioane de lei, care a permis înmatricularea a 10.000 de mașini verzi și încă mai sunt fonduri pentru persoanele fizice. În comparație, programul Rabla Clasic a avut un buget de 560 de milioane de lei, iar anul acesta au fost înmatriculate 27.000 de autoturisme noi.
În prezent, intenția autorităților este ca pe an ce trece bugetul Rabla Clasic să scadă tot mai mult. De asemenea, Mircea Fechet speră la un buget mai mare pentru Rabla Plus.
„Sper să avem un nou record la Rabla Plus. Asta înseamnă un buget mai mare de 780 de milioane. Că va fi 800, că va fi 900, că va fi poate un miliard. Iar acest lucru este posibil să atragă după sine condiții noi pentru cei care vor să cumpere o mașină verde cu sprijin de la stat”, a declarat Mircea Fechet.
Astfel, o posibilă modificare a programului Rabla Plus la care se gândesc autoritățile vizează reducerea valorii ecotichetului de la 10.000 de euro cât este în prezent, până la aproximativ 7.000 de euro. Dar, este de menționat că această sumă nu a fost confirmată în mod oficial de reprezentanții Ministerului Mediului.
„Astăzi avem mașini electrice cu un preț accesibil în legătură cu care probabil ar trebui să discutăm și despre valoarea voucherului. În nici un caz nu mă gândesc la o creștere a valorii acestuia”, a mai spus Mircea Fechet, ministrul Mediului.
Acum, românii primesc la cumpărarea unei mașini electrice un sprijin financiar din partea statului de 51.000 de lei, în schimbul casării unui autovehicul uzat și 54.000 de lei, în schimbul casării a două autovehicule uzate.
(CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA PREGĂTEȘTE MAȘINA CARE POATE FI CONDUSĂ FĂRĂ PERMIS! LOVITURA URIAȘĂ PE CARE O DĂ DACIA)
Pe aceeași temă, Adrian Mitrea, jurnalist auto, a declarat că reducerea valorii ecobonusului nu e o idee rea pentru că fondurile oricum se epuizează rapid. Iar prin această scădere s-ar obține un număr mai mare de beneficiari.
„Reducerea valorii ecobonusului pentru Rabla Plus nu e neapărat o idee rea. Asta pentru că fondurile oricum se epuizează foarte rapid și atunci am avea mai mulți oameni care beneficiază de asta.
Rămâne de văzut dacă vor fi luate în calcul și modificări ale ecobonusului de 26.000 de lei, respectiv 29.000 de lei pentru mașinile hibrid plug in. În prima oră de la deschiderea Salonului Auto București cei mai mulți erau interesați de mașinile hibrid”, Adrian Mitrea, jurnalist auto, potrivit newsweek.ro.
(VEZI ȘI: SE SCHIMBĂ LEGEA PENTRU ROMÂNII CU TROTINETE ELECTRICE. CU CE AMENZI SE POT ALEGE)